Inova Interiors

REDUCERI    |    NOUTATI    |    SHOP THE LOOK   

Distribuie

Amenajare zona dining - 30+ imagini cu modele si idei de zone de dining amenajate

Amenajarea unei zone de luat masa nu este usoara – ne dorim un spatiu practic, dar totodata elegant, o zona de luat masa, dar totodata de socializat si creat amintiri cu cei dragi, o extensie a bucatariei, dar in acelasi timp, un coltisor intim, o prelungire estetica a designului locuintei, toate servind unui scop unic – zona de dining. Si tu poti integra o astfel de zona in casa ta, fie ca dimensiunile acesteia sunt generoase sau nu, iar noi iti venim in ajutor cu acest articol care sa te ghideze spre a lua deciziile ideale, care sa imbine functionalitatea si estetica in acelasi timp.

Ce reprezinta zona de dining

Zona de dining este cea mai integranta parte a locuintei tale. Aici, tu alaturi de familia ta petreceti cel mai mult timp – luati masa impreuna, povestind intamplarile de peste zi, pierdeti notiunea orelor in sambetele tarzii jucand jocuri de societate si rasfoind albume, organizati cine festive de sarbatori alaturi de prieteni si savurati micul dejun lenes intr-o duminica dimineata. De aceea, amenajarea este cu atat mai importanta, intrucat acest spatiu este o oglinda a ta, a familiei tale si a modului in care va petreceti timpul.

Cum amenajam corect zona de dining

Cand vine vorba despre criterii de amenajare, exista cateva reguli de care sa tii cont odata cu amenajarea zonei de dining. In primul rand, trebuie sa tii cont de dimensiunea spatiului de care dispui pentru a alege piesele corecte de mobilier. De asemenea, camera in care va fi amplasata (fie ca este living, bucatarie sau open-space) este esentiala. Nu in ultimul rand, trebuie sa tii cont de stilul abordat in restul camerelor. Astfel, daca ai adoptat un stil minimalist, este recomandat ca si piesele alese pentru zona de dining sa fie simple, neutre. Totodata, daca ai optat pentru un stil mai indraznet, precum cel industrial, asigura-te ca elementele caracteristice se gasesc integrate si in estetica zonei de luat masa.

Cum amenajam zona de dining in functie de dimensiuni

Dupa cum am precizat anterior, dimensiunile sunt un factor important atunci cand gandim amenajarea unei zone de dining. Cu toate acestea, nu trebuie sa fii descurajat daca locuiesti la apartament sau spatiul pe care il poti destina acestei zone este redus. Cheia este functionalitatea, asa ca tot ce trebuie sa faci este sa te concentrezi pe alegerea corecta a pieselor de mobilier astfel incat sa exploatezi la maximum spatiul pe care il ai la dispozitie!

Amenajare zona dining mica

Un spatiu mic te va forta sa faci alegeri pragmatice si ergonomice. Concentreaza-te pe piesele esentiale (masa de dining si scaunele), piesele decorative putand lipsi cu desavarsire. Asigura-te ca alegi o masa cu o capacitate realista. Astfel, evita sa iei o masa prea mare si sa adaugi excesiv de multe scaune daca stii ca iei masa doar alaturi de familia ta si nu gazduiesti cine de sarbatori. Poti opta inclusiv pentru mobilier pliabil.

Amenajare zona dining mare

Daca beneficiezi de o locuinta mai spatioasa, cu mai multe camere, poti amenaja diningul separat de toate celelalte camere. In acest caz, nu exista prea multe restrictii. Alege mobilierul astfel incat sa se afle in armonie cu stilistica abordata in restul locuintei si infrumuseteaza incaperea prin elemente decorative potrivite precum plante, tablouri, sau chiar si o biblioteca si un fotoliu. Nefiind limitat, poti opta pentru o masa cu o capacitate mai generoasa.

Cum amenajam zona de dining in functie de stil

Zona de dining este foarte permisiva, gama noastra de produse fiind una generoasa, punand la dispozitie piese de mobilier pretabile pentru orice stil. Continua lectura pentru a primi cateva din sugestiile noastre in ceea ce priveste elementele specifice fiecarui stil,  precum si propuneri de produse pe care sa le integrezi perfect in spatiul tau!

Amenajare zona dining modern

Stilul modern se deosebeste prin echilibrul perfect intre functionalitate si eleganta. Cromatica este deseori una neutra, cu diverse pete de culoare care accentueaza anumite piese, iar mobilierul si decorul sunt caracterizate de liniaritate, precizie si cursivitate.

Amenajare zona dining vintage

Caldura stilului vintage este data de insusi elementul principal – lemnul. Foloseste lemn masiv pentru piesele principale – masa si scaunele – si armonizeaza-l cu tesaturi colorate, piese de decor cu influente indie rock (precum o chitara suspendata pe perete). Cromatica recomandata este una neutra, inspirata de natura, dar totodata adaptata la contemporaneitate. Tocmai de aceea poti jongla cu diverse elemente decorative precum tablouri, fotografii, corpuri de iluminat minimaliste si plante de interior.

Amenajare zona dining traditional

O estetica traditionala este intotdeauna un element-surpriza in designul interior. Piesele de baza au caracteristici similare stilului rustic sau vintage, fiind indeosebi prelucrate din lemn, ratan. Alte elemente inspirate din natura pot exista, precum caramida. Ceea ce diferentiaza insa acest stil de celelalte doua este chiar inspiratia folclorica a anumitor obiecte de decor sau tesaturi. Incearca astfel sa integrezi elemente cu design folcloric si integreaza-le in asa fel incat sa aduci actualul in estetica incaperii.

Amenajare zona dining industrial

Ingenuozitatea stilului industrial poate fi integrata si in zona de dining. Apeleaza la elemente precum lemnul, finisajele metalice, combinatii intre caramida, beton si piatra decorativa si imbina-le intr-o cromatica neutra, cu accente de negru. Pentru un plus de autenticitate, poti integra materiale precum otelul, lemnul, cuprul, betonul sau panourile de rasina. Becurile decorative cu filament sunt cele mai potrivite corpuri de iluminat pentru acest tip de design.

Amenajare zona dining rustic

Stilul rustic este deosebit de primitor si ne duce cu gandul la sentimentul intim pe care il avem atunci cand stam intr-o cabana de vacanta. Daca doresti sa recreezi aceasta atmosfera in casa ta, opteaza pentru acest stil si alege finisaje din materiale naturale precum lemnul sau ratanul, mobilier de lemn, piese decorative neexcesive si o paleta cromatica neutra.

Amenajare zona dining minimalist

Stilul minimalist este cel mai facil de adoptat si totodata pretabil indiferent de spatiul de care dispui, fiind indeosebi recomandat pentru apartamente sau casele ce au la dispozitie un spatiu redus pentru zona de dining. Concentreaza-te pe mobilierul esential si opteaza pentru o cromatica neutra, in nuante de bej, gri, alb sau chiar negru.

Cum amenajam zona de dining in functie de loc

In functie de locul in care amenajam zona de dining – living sau bucatarie – sunt cateva reguli pe care trebuie sa le urmam.

Amenajare living cu dining

Atunci cand amenajezi zona de dining in living, trebuie sa tii cont de stilul adoptat pentru ca toate zonele de interes din aceasta incapere sa se afle intr-o armonie estetica. Recomandam delimitarea zonei de dining prin elemente de decor precum un covor amplasat chiar sub masa, corpuri de iluminat deasupra mesei sau prin alte elemente precum utilizarea unui tip de pardoseala diferit sau chiar a unei nuante diferite a peretilor.

Idei amenajare zona de dining in bucatarie

In cazul in care locuiesti la apartament sau ai mai putin spatiu la dispozitie si trebuie sa integrezi zona de dining in bucatarie, nu te teme! Cel mai important este sa eficientizezi la maixmum spatiul, astfel ca poti opta pentru un mobilier inalt si ingust, care nu ocupa spatiu si este tototdata o alternativa moderna a zonei de luat masa.

Cu ce mobilam zona de dining

Alegerea pieselor de mobilier pentru zona de dining este esentiala. De aceea, iti recomandam sa investesti in niste piese durabile, de calitate si care sa-ti asigure in acelasi timp un confort sporit. Indiferent de stilul abordat in restul locuintei, noi iti punem la dispozitie piese potrivite oricarui tip de design si cromatica

Scaune pentru zona de dining

Confortul este criteriul principal de care trebuie sa tii cont atunci cand alegi scaunele. In functie de forma si dimensiunea mesei, dar si de stilul abordat, scaunele pot fi joase, inalte, din lemn, de catifea, cu accente aurii, sau chiar pliabile.

Ce masa alegem pentru dining

Masa de dining este elementul principal al acestei zone. In functie de dimensiunea incaperii, de unde este pozitionata si de modul in care ai delimitat restul zonelor de interes (in cazul in care zona de luat masa este integrata in living), masa poate fi rotunda, ovala, dreptunghiulara, patrata, sau chiar inalta, putandu-se astfel transforma foarte usor intr-o zona de bar. Daca nu ai prea mult spatiu la dispozitie, te sfatuim sa te orientezi spre o masa pliabila.

Cum iluminam zona de dining

Corpurile de iluminat au o importanta aparte in amenajarea zonei de living, intrucat ajuta la delimitarea acesteia de restul zonelor de interes. Recomandam aplicarea unui corp de iluminat chiar deasupra mesei, precum o lustra mai mare sau chiar mai multe lustre suspendate. Nu uita ca iluminarea in aceasta zona este foarte importanta, fiind o zona de luat masa si totodata o zona de socializat.

Idei de culori potrivite pentru zona de dining

Dupa cum spuneam, diningul este oglinda personalitatii tale si a familiei cu care iti imparti locuinta, iar acest lucru se reflecta inclusiv in cromatica aleasa. Fie ca optezi pentru nuante neutre, indraznete sau monocromatice, poti face ca acest spatiu sa fie pe placul tau si sa gasesti piese de mobilier si de decor potrivite!

Dining in culori neutre

Culorile neutre sunt potrivite oricarui stil si tip de locuinta si indiferent de dimensiunea acesteia, fiind deosebit de versatile si putand fi asortate cu diverse piese de accent sau obiecte de decor. Totusi, daca ai la dispozitie un spatiu redus, acestea sunt cu atat mai mult recomandate, dand senzatia vizuala de spatiu, aerisire. Opteaza pentru piese de lemn si jongleaza cu nuante de alb, gri, bej, maro si negru.

Amenajarea diningului in culori vibrante

Probabil ca ai auzit deja ca magenta este culoarea anului 2023! Daca si tu esti pasionat de trenduri si doresti sa le integrezi in designul casei tale, iar culorile vibrante, indraznete, nu te sperie, atunci iti recomandam gama noastra de produse din colectia magenta pentru a-ti surprinde toti invitatii cu designul tau inedit!

Dining in culori inchise

Culorile inchise se potrivesc cu precadere incaperilor spatioase, altfel exista riscul de a ingusta vizual camera. Totusi, aceasta cromatica este deosebit de eleganta si rafinata, pretabila mai ales stilului modern, asa ca daca dispui de un spatiu generos si ai adoptat o estetica moderna, eleganta si in restul casei tale, nu te sfii sa iti amenajezi si zona de dining pe masura!

Sfaturi si recomandari in amenajarea zonei de dining

Functionalitatea este cheia atunci cand vorbim despre zona de dining, dar asta nu inseamna ca trebuie sa pierdem din vedere factorul estetic. De aceea, este important de retinut ca piesele de mobilier si textilele trebuie sa se afle in armonie vizuala cu ce exista deja in incaperea in care amenajezi aceasta zona, dar nu uita sa iei in calcul si alte detalii care fac diferenta, precum amplasarea lustrei chiar deasupra centrului mesei, pastrarea simetriei in ceea ce priveste elementele care delimiteaza zonele (precum covorul) si cromatica. 

0
    0
    Cosul tau
    Cosul este golInapoi la magazin

    10% Discount

    Abonează-te la newsletter și primești 10% Reducere la prima ta comandă.

    TRANSPORT SI RETUR GRATUIT